Mic manifest de bun simţ! Estetic şi civic...

foto: Cristina Nichitus

" ... în starea de lucruri de astăzi, singura ofensivă ieftină şi eficace împotriva insultelor legate automat de numele neamului nostru – ar fi ofensiva valorilor maxime şi specifice..." 
( Mircea Eliade)

 „Să facem dom-le ceva, că-i mai mare ruşinea: am ajuns de ne aruncăm tradiţiile pe foc cu mâna noastră, ca să băgăm în casă dinăinte numa chinezării de două parale? Oamenii ăştia de ţin hăţurile, parcă ar hi unguri cu toţii, nu alta...(asta-i o vorbă prin Ardeal, referitoare la cei care nu înţeleg mare lucru, habar n-au ce trebuie să facă, dar zâmbesc fals/politicos) Ne interzic să mai punem cânepă că-i drog, lâna de la oile noastre nu mai e la modă, mătasea de la viermii noştri, inul, pânza ţesută în război, toate sunt bătrâneşti, vechituri... Ne intoxică copchiii cu supraelasticele şi plasticele chinezeşti, cu lapte praf, cu  bomboanele şi sucurile de la prăvălie - care au gust de sintetic - şi îi învaţă să hie domni: adică puturoşi de alungă cânii de la umbră, ca să se bage ei.  Cu ce-i mai bună dantela la doamnele elea de apar prin reviste, de o rochie de-a lor costă cât maşina hai nouă a lu fiu-meu? Ia să apară şi dantelele şi iile noastre! Să vezi cum ar pleca toţi capul cu respect în faţa ţesăturilor mamei Ana care le buchisea toată iarna cu pricepere, în linişte, după ce tămâia casa... Zic că lucrurile noastre de mână nu se mai cer, sunt demodate... păi mai ştie cineva de ele? Domnii ăia, Yves Sain Laurent  şi  Henri Matisse s-or fi făcut de râs prin lume când or găsit sursă de inspiraţie în La Blouse Romaine, nu? Fraţilor, hai să le povestim noi rumânilor eştia ai noştri sfătoşi , cât de pricepută îi buna Marta, leica Rora, mătuşa Silvie, nepoatele Victoriei, nora Mărioarei, băieţii Liviucăi... şi să le arătăm ce ştiu să facă. Să vezi cum o să caute "zdrănţelele" noastre dichisite şi o să le considere de mare preţ! Că-i mai mare ruşinea să n-ai tu în casă un ştergar românesc, o icoană, un covor, o ie, ori o bucată de tricolor - măcar de pus în chept. Hi să le facem, să li le dăm, să vedem: nu-i păcat să-şi ia numa ţigănii? Io nu crez că un om cu simţul frumosului, sau cum să zice, o să refuze ce facem noi. Restul... îşi merită soarta şi să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi, printre tavane cu oglinzi aurite, statuiete şi bibelouri ordinare, cu rochii de plastic pline de mărgele de-elea de sticlă şi de paiete. Să-şi zugrăvească păreţii cu mov din ăla de ţi să sterpezesc dinţii şi să facă acoperişe aurite. Că, vorba aia: nu te poţi c--a în gusturile omului... Dar şi când mai vine v-un turist să vadă cum e pe la noi, cu ce ne mândrim de-al nostru, să ajungem să ridicăm din umeri, să intrăm ruşinaţi in curte, să încuiem poarta şi să îi borcorodim pe eştia care strică rânduiala? Nu mai bine punem mâna să facem fiecare câte ceva? Ce ne pricepem mai bine! Uite, io ţes şi spui poveşti, Aurica face scovărzi, Hirica dantelă de mână şi ii, Elena sirop de casă, nepoata mea ştie să umble pe Internetul ăla păcătos şi leicuţii Cornelie îi place să vorghească pe la televizor... Ce ne mai tribe? Dă-i în, Doamne iartă-mă, pe toţii cu teoriile lor cu tot! Noi să facem, cinstit, ce ştim mai bine şi n-are cum să iasă rău... ” Mama Ruţă s-a dus înainte să-şi  dea seama ce lecţie valoroasă de marketing al tradiţiilor ne-a lăsat şi fără să apuce să vadă că am scos din lăzi de zestre, din pivniţe şi poduri, de prin suflete şi cele câteva conştiinţe, un maldăr de lucruşoare autentice, cu care pornim ofensiva noastră cu valori maxime şi specifice. Nu mai stam la poveşti, am plecat să ne apucăm de construit, şi la propriu şi la figurat, Muzeul de Pânze şi Poveşti (Mândra nr 137. Ţara Făgăraşului. Transilvania. România. Europa.) 

Tu? Cauţi  prin lăzile de zestre şi prin conştiinţă, sau te duci să-ţi cumperi o carpetă orientală ori un prosop chinezesc?