Muzeul de Pânze şi Poveşti. Mândra. Ţara Făgăraşului. Transilvania. România - în primul rând un concept! Un muzeu-proiect virtual, cu aplicații reale! In regim pop up event (in diverse locuri) De regula ne gasiti permanent online si in l Mandra in vacantele copiilor - care sunt principalii beneficiari ai acestui proiect educational! Colecţii de pânze și poveşti, evenimente, expozitii, tabere de creaţie, atelierele - şezătoare Mândra Chic - proiect social , suveniruri, atelierele de restaurare şi de joacă, itinerarii cultural-gastronomice, oameni faini, timp încremenit în loc, Suveica Mamei Ruţa care colindă prin lume. Un proiect inițiat și coordonat de Alina Zară.

20160710

Atelierele de vara pentru copii - iulie 2016


"2 sapatamani la Muzeu" este un proiect dedicat, exclusiv si gratuit, copiilor intre 7 si 17 ani din satul Mandra,Tara Fagarasului. Aflat la a V-a editie consecutiva, gazduieste ateliere de pictura pe sticla, cantec si joc popular, lucru de mana, tamplarie, joc si joaca pe ulitele satului, proiectii de filme, excursii cu bicicleta sau caruta cu cai, ateliere de povesti cu invitati speciali si o multime de surprize. Proiectul are ca scop dezvoltarea laturii activ-creative si a personalitatii fiecarui participant, descoperirea de catre acestia a radacinilor vechi, a autenticului local si ofera o alternativa speciala de petrecere a 2 saptamani din vacanta de vara.
 

atelierele de vara 2016

99,9 la suta din copiii din Mandra, care frecventeaza atelierele de vara, sunt crestini ortodocsi, botezati, ce merg adeseori duminica, la Liturghie, in costum popular. Neamul lor pretuieste radacina si tortile care ne ajuta sa ne prindem de Cer. Parintele Mitu are, in fiecare vara, cate o poveste frumoasa pentru ei :) Si o rugaciune - "Fiecare lucru-al tau, sa-l incepi cu Dumnezeu"!


1. Prima parte a zilei este dedicata atelierelor de creatie. Este acel moment al zilei in care copiii sunt atenti, au mai multa rabdare si forta creatoare. Noi incepem cu atelierele de pictura pe sticla, coordonate de incatatoarea Constandin Monica. Pictam / reproducem detalii de decor si icoane din Tara Fagarasului, cu predilectie cele ale lui Savu Moga, care a pictat biserica din Mandra in urma cu cateva sute de ani.

In fiecare an apar o sumedenie de copii mai mici, fratiori, surioare, vecini, cunostinte, prieteni, care isi doresc sa participe la atelierele noastre, desi acestea sunt pregatite doar pentru copii de peste 7 ani. Asa ca Anca, de la Biblioteca din Mandra, impreuna cu doi voluntari (Silvia si Catalin anul acesta) se preocupa sa aiba grija de ei timp de 2 ore, in prima parte a zilei. Ajutoare de nadejde au fost si Gabriela si Daniela (specializate in lucrul cu prescolari) sosite tocmai de la Bucuresti pentru a da o mana de ajutor.


Urmeaza atelierele de cantece si jocuri populare. Repetitii pentru Sf Ilie, in care deschidem portile Muzeului si sarbatorim Ziua Satului...

----

In pauza de masa toata lumea merge acasa, apoi revin pentru atelierele de mestesuguri. Fetitele la lucru de mana (cos Mandrute si papusi, alaturi de Coralia si echipa ei de la Bucuria in lucruri simple) iar baieteii reproduc, alaturi de Laurentiu Mihai Solomon, la scara reala sau stilizata @Suveica Mamei Ruta in jurul lumii  - elementul central al proiectului nostru international de calatorie cu acelasi nume



Dupa atelierul de mestesuguri urmeaza, binemeritatul si multasteptatul atelier de joaca pe ulitele si dealurile satului.


Dupa joaca, toata lumea merge acasa in Pauza de Primeneala - o lectie in sine de educatie vis a vis de participarea la evenimente. Proiectiile de film care urmeaza sunt publice si presupun o tinuta corecta, curata, prin care sa demonstram respect fata de noi insine si fata de cei cu care ne insotim.
Serile din cadrul proiectului #2saptamanilaMuzeu sunt presarate cu proiectii de filme dintre cele mai diverse: romanesti, animatii, documentare, artistice, etc Ne-am bucurat, insa si de invitati speciali: Laborazon Maker Space, care au venit tocmai de la Brasov, cu o selectie speciala de scurtmetraje, foarte bine conturate, impartite pe segmente de varsta, mixate cu subiecte din diverse sfere, care i-au captivat total pe cei mici. Alina Floroi a presarat CineClubul nostru de seara cu discutii, povesti despre cei care fac acest tip de film, despre idee, desen, personaje, muzica, tehnologie, sentiment, emotie si arta... 


ATELIERE & INVITATI SPECIALI


Raluca Ciulei este jucatoare profesionista de tenis. Traieste in Elvetia, a studiat in SUA si a colindat lumea, incercand sa invete despre sisteme alternative si performante de educatie! Unul dintre proiectele ei aflate in plina desfasurare este Love for Life - in cadrul acestuia a demarat, de curand, un turneu national "Copii pentru copii". Timp de cateva ore bune, incerca sa ii faca pe cei mici sa inteleaga ca oriunde in lumea asta poate sa ne fie bine, cata vreme suntem bine cu noI insine. Cata vreme suntem curajosi, puternici, responsabili si credem in noi... Cata vreme invatam sa primim si apoi sa dam mai departe.

---------

Andreea Esca, prezentatorul Stirilor PRO TV s-a pierdut pret de cateva ore printre copii, panze si povesti. Am povestit despre importanta prezervarii si promovarii "tarii" noastre. Pentru ca, dincolo de patrie, fiecare are "tara" lui, de la el de acasa...


------

Ana Borca a venit la noi pentru un mic atelier sezatoare cu povesti despre ii si calatorii. Ana este din Mandra si are un proiect interesant prin intermediul caruia calatoreste, salveaza, promoveaza si iubeste iile autentice! O lectie despre comorile din poduri si dulapuri batrane. O lectie despre cat de importanta este sa iubesti orice faci, orice lucru cu care intri in contact "Ia este ca o femeie - daca nu o iubesti si nu o pretuiesti, se ofileste, se ingalbeneste, isi pierde din stralucire, devine trista si pierduta... si nu o mai poti salva decat cu dragoste" Copiii nostri au invatat, inca o data, sa iubeasca iile, traditiile, autenticul, povestile si oamenii din jurul lor.


--------

Asociatia RENASCENDIS a pregatit pentru noi un minunat atelier despre broderii si dantele vechi din Transilvania. Am studiat cusaturi mai simple sau mai sofisticate din colectia Renascendis si din muzeu, am vorbit despre diferite tipuri de dantela, iar la final am pictat cu tempera pe hartie, inspirați de modelele vazute. S-au pictat panze, dantele, paretare, cahle, detalii de pe ii sau obiecte de decor textil! 



EXCURSII
 Excursie cu bicicletele - 20 km dus-intors. La Sona, in cautarea patrimoniului material construit si restaurat. Pe puntea de lemn, peste Olt, la Fieraria lui Lazar, apoi la Casa Din Sona (unde cativa specialisti antropologi ne-au povestit despre valoarea arhitecturii vechi, apoi la Casa Albastra a lui Matei Caltia - unde urmeaza sa se faca o galerie de arta, dupa aceea la casa stramutata, de pe Turn, unde lucreaza pictorul Stefan Caltia cand e in vacanta si la Movilele Uriasului - Guruiete. La plecare, prietena noastra "Doamna din Sona" le-a povestit copiilor despre Laboratorul lui Dumnezeu de la Facultatea de Electrotehnică din Bucuresti, pe care a absolvit-o in urma cu 50 de ani si le-a facut cinste cu cate o inghetata:) 


-------------------


Ziua Portilor Deschise la Muzeul de Panze si Povesti, final de proiect dedicat copiilor, Ziua Satului si Sf Ilie
  Cand a deschis usile imparatesti, parintele a facut o scurta pauza in slujba. La final ne-a povestit, tuturor, ca i s-a taiat rasuflarea cand a vazut biserica plina de copii imbracati in costume populare. Parca erau niste ingeri care coborasera din Ceruri sa binecuvanteze satul. De Sf Ilie e si Ziua localitatii Mandra. Acelasi sentiment l-am avut si noi cand i-am ascultat cantand pe cei mici, sau cand i-am vazut jucand Braul din Mandra, Posovoaica sau hora :) Cand le am vazut icoanele pictate, papusile lucrate manual, suveicile de lemn bine slefuite sau cand am gustat din placintele pe care le-au facut impreuna cu bunicii...



 
Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne intalnim la anul care vine, pentru "2 saptamani la Muzeu - 2017" 



-----------------



Proiectul este sustinut financiar exclusiv de @Mândra Chic, prin intermediul fondului deschis la @Fundația Comunitară Țara Făgărașului (fond in care sunt depusi, peste an, bani rezultati din vanzarea anumitor piese de zestre contemporana, create in atelierele sezatoare din cadrul Muzeului de Panze si Povesti)